„Acum 20 de ani, România a ales un drum. Să-l păstrăm! Este drumul spre Vest, spre prosperitate. Azi se împlinesc 20 de ani de când a fost semnat Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. De atunci, România s-a dezvoltat semnificativ”, a scris preşedinta USR pe Facebook.
Ea a adăugat că, la Câmpulung, „nu am fi putut moderniza canalizarea, policlinica, spitalul, şcolile fără bani europeni”.
„Am accesat fonduri europene cât taxele cetăţenilor pe 40 de ani. Aşa este în toată România. Gândiţi-vă că am primit 100 de miliarde de euro de la bugetul UE, fonduri nerambursabile. Aşa am construit sute de kilometri de autostradă, peste 3 milioane de români au fost conectaţi la reţeaua de canalizare, salariul minim a crescut de peste 20 de ori ca valoare, peste 70% din schimburile comerciale ale ţării se realizează cu state membre…